Fata in fata cu dorintele

Am uitat sa o intreb cum o cheama. In schimb am aflat alte lucruri.

De mult timp imi doresc sa intalnesc o persoana speciala. Despre care sa scriu ceva special. Imi doream sa scriu despre oameni saraci, cu destine pe care noi le consideram tragice. Mi-am facut planuri, imi imaginam ce voi face cand ma voi intalni cu ei. Aveam multe in cap.
Dar se intampla uneori ca lucrurile sa ti se intample pe neasteptate. Sa fie doar intamplare. Astfel de intamplari te pot marca.
Eu am intalnit astazi ceea ce imi doream sa intalnesc. Era o doamna.

Nu vedea.
Am intalnit-o la o cantina. Se straduia sa se strecoare spre singura iesire a salii. Se impiedica de scaune, mese, parea neexperimentata in lupta cu lumea pe care nu o vedea asa cum noi o vedem. Lumea careia noi ii spunem "intunecata". Am ajutat-o sa gaseasca iesirea. I-am vorbit foarte putin. Am intrebat-o daca are nevoie de ajutor. Ce dobitoc! Normal ca avea nevoie de ajutor. Dar mancarea ma astepta pe masa si foamea imi orbise mintea. Mi-a raspuns totusi ca se descurca. Mi-a multumit. Si mi-a tinut minte vocea. M-am gandit la asta.
In doua minute am terminat de mancat, iar in al treilea am iesit afara. Am vazut-o in partea dreapta, pe trotuar. A mers in trei minute dinstanta dintre doi stalpi bucuresteni. Cand am ajuns-o din urma am intrebat-o din nou daca are nevoie de ajutor. Stiam ca o voi ajuta de data asta. Asteptam sa aflu doar ce trebuie sa fac. Am condus-o, la brat, pana la statia unde trebuia sa ajunga.
"E frumos aici la cantina, pentru ca e ieftin" a deschis ea conversatia.

Mintea mea se pierduse. Gandurile nu mai erau cu mine.

I-am raspuns sec, da, si am intrebat-o cum se descurca.
"E, cum sa ma descurc, bine, asa si asa. Daca nu mai ies din casa deloc imi pierd de tot simturile. O vecina de-a mea, care e tot oarba, nu a mai iesit din casa de....vreo treispe ani. Si acu'nici la baie nu mai poate sa se duca singura."
"Imi place aici la cantina, ca sunt copii, si studenti, si e ieftin."
I-am spus, stiind ca ea nu ar vedea asta, ca pe aici trec sa manance si oameni cu bani, imbracati la costum.
"E....da'ei sa se duca la restaurant, ca ei are bani. Sa nu vina aici sa manance mancarea la copii."
Am zambit.

Nu am stiut ce sa spun sa o fac si pe ea sa zambeasca. Nu ma pricep la lucruri d-astea.
"Si tu esti student?"
I-am raspuns, simplu ca sunt student la jurnalism.
Dupa cateva momente de gandire ma intreaba:
"Asta e d-aia de se ocupa televisiunea?"
Inca un zambet din partea mea. I-am explicat detaliat, putin despre jurnalism.
"Aa....am inteles. Da' nu face bine televisiunea ca da lucruri urate la televizor. Despre oameni saraci."
Ii dau dreptate.

Are familie? Are bani pentru mancare, si pentru alte nevoi?
"Da, am familie. Si bani am....pensia"
Mi-a spus ca are 33 de ani.
"Da' eu am lucrat de mica, si acum am pensie si de acolo de unde am lucrat si de handicap."
A facut pensule si perii si altele de genu. Pe Vatre Luminoasa. Acolo unde a fost un scandal anul trecut cu patronul care nu dadea banii orbilor si profita da ei. Nu i-am spus despre asta.
"Da' am prieteni care nu au muncit deloc toata viata. Pur si simplu nu au vrut. Si acu' au doar pensia de handicapat, 2 milioane. Eu am 3 milioane de unde am lucrat...si cu inca ceva...eu am vreo 5."
Nu am vrut sa o intreb daca e conectata la lumea de astazi. Oare o cred inapoiata cu timpurile? Cu 5milioane e greu sa te descurci si daca vezi banii pe care-i ai in mana.

"Acum merg sa imi iau un bilet... la un concert...e, de muzica populara."
Si iar am zambit.
"Trebuie sa iau troleu' o statie si-apoi sa schimb si sa iau 20 inca o statie. Ca merg acolo, la Casa Radio, sau cum s-o numi."
Mi-a multumit mult pentru ajutor.
"Sa stii ca nu merg la bratu oricui. Nu poti sa ai incredere asa, in orisicine. Da'pe dumneavoastra v-am simtit asa, ca sunteti bun. O data, a vrut cineva sa ma ajute, m-a luat de brat, si mi-a luat si 1leu din geanta. Na, eu n-am vazut, da' mi-a dat seama. Ce sa fac...noroc ca doar un leu, ca pe altii ii nenoroceste de tot."
Avea ochii albastri. Si nu vedea din nastere.
"La mine nu avea nimeni probleme d-astea. Doar eu."
Parea multumita cu ceea ce are, si cu atuurile de care ea se bucura mult mai mult decat noi.
Am ajutat-o sa urce in troleibuz. Mi-a multumit din nou, iar eu i-am urat sanatate multa.

Apoi mi-am adus aminte ceea ce-mi doream. Dar cum sa-ti mai aduci aminte lucrurile care te-ar fi interesat in fata unui asemenea om. E un om mult mai mare decat noi. Si mult mai puternic. E mai descurcareata. Si poate, mai implinita. In fata acestor oameni trebuie sa ne plecam. Se le multumim noi, nu ei sa ne multumeasca. Dar noi stim sa profitam doar de ceea ce nu este bun.
Va multumesc doamna. Poate o sa ne intalnim pe Vatra Luminoasa.

"La revedere!"


Imi cer scuze pentru aceste putine cuvinte care nu ma ajuta sa-mi pot exprima sentimentele asa cum trebuie. Cuvintele nu sunt acum de partea mea. Dar eu sper ca si voi veti intalni astfel de oameni.