Bucuresti, autobusul X, dupa ora pranzului.
Nu va asteptati sa fie ceva extraordinar de ciudat, ci doar un lucru neobisnuit pentru lumea in care noi traim, lumea de astazi.
Cu castile pe urechi ma concentrez asupra masinii care sosea in statie. Ma urc, impins fiind de valul de oameni grabiti sa ajunga acasa, la ale lor treburi. Ma asez linistit pe locul meu obisnuit, in picioare, din spatele masini, langa cele trei scaune din fund, astazi(culmea) ocupat fiind doar unul. In numai cateva secunde de la observatia mea, pe celalalte doua se aseaza doi barbati. Pe cel din mijloc l-am observat si mi-a sarit in ochi primul. Batranul...
Razboiul care a trecut peste el(sau peste care a trecut el) se observa de departe si nu doar pe fata lui si printre ridurile lui, dar si pe haine. Si se simtea si in aer. Acel aer obosit pe care il simti doar daca intri intr-un anticariat vechi neaerisit de decenii. Palaria de blana, maroniu-murdar, ii acoperea un par albit de vreme, ciufulit de vant, dar lasa sa-i evadeze perciunii netunsi. Sprancenele apasau asupra ochilor albastrii spalaciti, care au vazut multe: de la oameni cu capul in nori, pana la oameni cu capul sub pamant; ochi care, in tineretea lor, au atras ca un magnet domnisoare vesele, ce-au reusit sa-si intipareasca acea bucurie tinereasca in acesti ochi, acum batrani. Pe toata fata se puteau usor observa semne ale lungii lui vieti: aici o cicatrice, dincolo un neg, mai incolo, pe frunte, riduri astupate cu amintiri. Gatul ii era sugrumat de o cravata veche cu nod minuscul, ce se chinuia sa ramana intreaga, fara a se rupe. Paltonul lung si aproape negru, ii acoperea restul hainelor, care erau in aceasi tema ca si trecutul lui. Moliile s-au saturat in timp sa se tot hraneasca din blana acestui palton asa ca au fugit de pe el inainte ca acesta sa nu mai existe. Bocancii din picioare erau aceasi de acum cateva decenii. Peria nu i-a mai atins de multa vreme, dar nici apa curata a vrunui rau, ci doar noroiul din baltoacele orasului.
La prima statie, cand usa autobusului se deschide, brusc, ochii i se lumineaza. I se pot observa in ochiii lui toate acele domnisoare cum, brusc, danseaza si se bucura. Curiozitatea imi trimite si mie privirea spre oamenii care urca in autobus pentru a vedea motivul luminarii batranului. Nu mi-am dat seama ce se intampla pana cand o doamna, cu un palton asemanator cu cel al lui, se aseaza in picioare intre mine si incaruntitul domn, cu fata intoarsa spre el. Nu stiu daca privirile li s-au intalnit, dar batranul...
VA URMA.....
