prima.

Bun venit timp al schimbarilor. aproape 3 ani. Tot ce este acum este schimbat si totusi la fel. Ne mai vedem. Iubim.

Scrisoarea

Astept de peste 3 ani de zile.
Ceea ce inseamna peste 1000 de zile.
O treime din acest timp am fost maturat fizic si psihic de un gand: de ce nu mai vine?
Nu este prima oara cand incerc sa scriu despre asta. Pana acum nu am reusit sa scriu mai mult de 10 randuri. Imaginati-va cat este de greu.
Sa te lupti cu o durere de cap si cu o durere interioara mult mai puternica decat orice vointa. Si totusi vointa te ajuta sa treci mai departe.

De fiecare data cand intru in bloc primul lucru pe care il fac este sa aleg cheia neagra din multele mele chei si sa o pregatesc. E ca un ritual: mereu fac acelasi lucru si mereu traiesc aceasi dezamagire. Urc cele 5 trepte din bloc, trec de usa alba din termopan care parca ma astepta la fel de calma in fiecare zi, si o iau la stanga pe coridor. Merg 7 pasi si ajung in dreptul cutiei nr.32. Din reflex introduc cheia in usita, si ma pregatesc sa o deschid. Vad inauntru ceva. Sufletul imi creste, speranta mi se trezeste din nou. Daca cumva a sosit chiar astazi? Care imi va fi reactia? Ma grabesc sa vad ce e. Dupa doua secunde dezamagirea mea creste mai mult. Era plicul cu factura de la telefon. Il iau si inchid. Merg spre lift cu capul in pamant.

Acesta este ritualul meu de 3 ani incoace. In fiecare zi cand intru sau cand ies din bloc fac acelasi lucru. Si oare de ce? Pentru ca ceea ce astept eu este mai mult decat un plic sau o scrisoare. Eu astept un lucru pe care nu il poate citi oricine. Probabil ca numai eu il voi putea citi.

Dar ceea ce trebuie sa credeti cu adevarat este ca eu nu stiu ce astept.
Astept o salvare in cutia de scrisori.

Fata in fata cu dorintele

Am uitat sa o intreb cum o cheama. In schimb am aflat alte lucruri.

De mult timp imi doresc sa intalnesc o persoana speciala. Despre care sa scriu ceva special. Imi doream sa scriu despre oameni saraci, cu destine pe care noi le consideram tragice. Mi-am facut planuri, imi imaginam ce voi face cand ma voi intalni cu ei. Aveam multe in cap.
Dar se intampla uneori ca lucrurile sa ti se intample pe neasteptate. Sa fie doar intamplare. Astfel de intamplari te pot marca.
Eu am intalnit astazi ceea ce imi doream sa intalnesc. Era o doamna.

Nu vedea.
Am intalnit-o la o cantina. Se straduia sa se strecoare spre singura iesire a salii. Se impiedica de scaune, mese, parea neexperimentata in lupta cu lumea pe care nu o vedea asa cum noi o vedem. Lumea careia noi ii spunem "intunecata". Am ajutat-o sa gaseasca iesirea. I-am vorbit foarte putin. Am intrebat-o daca are nevoie de ajutor. Ce dobitoc! Normal ca avea nevoie de ajutor. Dar mancarea ma astepta pe masa si foamea imi orbise mintea. Mi-a raspuns totusi ca se descurca. Mi-a multumit. Si mi-a tinut minte vocea. M-am gandit la asta.
In doua minute am terminat de mancat, iar in al treilea am iesit afara. Am vazut-o in partea dreapta, pe trotuar. A mers in trei minute dinstanta dintre doi stalpi bucuresteni. Cand am ajuns-o din urma am intrebat-o din nou daca are nevoie de ajutor. Stiam ca o voi ajuta de data asta. Asteptam sa aflu doar ce trebuie sa fac. Am condus-o, la brat, pana la statia unde trebuia sa ajunga.
"E frumos aici la cantina, pentru ca e ieftin" a deschis ea conversatia.

Mintea mea se pierduse. Gandurile nu mai erau cu mine.

I-am raspuns sec, da, si am intrebat-o cum se descurca.
"E, cum sa ma descurc, bine, asa si asa. Daca nu mai ies din casa deloc imi pierd de tot simturile. O vecina de-a mea, care e tot oarba, nu a mai iesit din casa de....vreo treispe ani. Si acu'nici la baie nu mai poate sa se duca singura."
"Imi place aici la cantina, ca sunt copii, si studenti, si e ieftin."
I-am spus, stiind ca ea nu ar vedea asta, ca pe aici trec sa manance si oameni cu bani, imbracati la costum.
"E....da'ei sa se duca la restaurant, ca ei are bani. Sa nu vina aici sa manance mancarea la copii."
Am zambit.

Nu am stiut ce sa spun sa o fac si pe ea sa zambeasca. Nu ma pricep la lucruri d-astea.
"Si tu esti student?"
I-am raspuns, simplu ca sunt student la jurnalism.
Dupa cateva momente de gandire ma intreaba:
"Asta e d-aia de se ocupa televisiunea?"
Inca un zambet din partea mea. I-am explicat detaliat, putin despre jurnalism.
"Aa....am inteles. Da' nu face bine televisiunea ca da lucruri urate la televizor. Despre oameni saraci."
Ii dau dreptate.

Are familie? Are bani pentru mancare, si pentru alte nevoi?
"Da, am familie. Si bani am....pensia"
Mi-a spus ca are 33 de ani.
"Da' eu am lucrat de mica, si acum am pensie si de acolo de unde am lucrat si de handicap."
A facut pensule si perii si altele de genu. Pe Vatre Luminoasa. Acolo unde a fost un scandal anul trecut cu patronul care nu dadea banii orbilor si profita da ei. Nu i-am spus despre asta.
"Da' am prieteni care nu au muncit deloc toata viata. Pur si simplu nu au vrut. Si acu' au doar pensia de handicapat, 2 milioane. Eu am 3 milioane de unde am lucrat...si cu inca ceva...eu am vreo 5."
Nu am vrut sa o intreb daca e conectata la lumea de astazi. Oare o cred inapoiata cu timpurile? Cu 5milioane e greu sa te descurci si daca vezi banii pe care-i ai in mana.

"Acum merg sa imi iau un bilet... la un concert...e, de muzica populara."
Si iar am zambit.
"Trebuie sa iau troleu' o statie si-apoi sa schimb si sa iau 20 inca o statie. Ca merg acolo, la Casa Radio, sau cum s-o numi."
Mi-a multumit mult pentru ajutor.
"Sa stii ca nu merg la bratu oricui. Nu poti sa ai incredere asa, in orisicine. Da'pe dumneavoastra v-am simtit asa, ca sunteti bun. O data, a vrut cineva sa ma ajute, m-a luat de brat, si mi-a luat si 1leu din geanta. Na, eu n-am vazut, da' mi-a dat seama. Ce sa fac...noroc ca doar un leu, ca pe altii ii nenoroceste de tot."
Avea ochii albastri. Si nu vedea din nastere.
"La mine nu avea nimeni probleme d-astea. Doar eu."
Parea multumita cu ceea ce are, si cu atuurile de care ea se bucura mult mai mult decat noi.
Am ajutat-o sa urce in troleibuz. Mi-a multumit din nou, iar eu i-am urat sanatate multa.

Apoi mi-am adus aminte ceea ce-mi doream. Dar cum sa-ti mai aduci aminte lucrurile care te-ar fi interesat in fata unui asemenea om. E un om mult mai mare decat noi. Si mult mai puternic. E mai descurcareata. Si poate, mai implinita. In fata acestor oameni trebuie sa ne plecam. Se le multumim noi, nu ei sa ne multumeasca. Dar noi stim sa profitam doar de ceea ce nu este bun.
Va multumesc doamna. Poate o sa ne intalnim pe Vatra Luminoasa.

"La revedere!"


Imi cer scuze pentru aceste putine cuvinte care nu ma ajuta sa-mi pot exprima sentimentele asa cum trebuie. Cuvintele nu sunt acum de partea mea. Dar eu sper ca si voi veti intalni astfel de oameni.

Regulile

Iti mai aduci aminte ziua in care tu crezi ca nu cunosteai regulile?

Era o zi nu tocmai calduroasa. Primavara, stim doar ca nu e asa cald ca vara. Nu iti aduci aminte exact ziua aceea, dar stii cu certitudine ca mugurii copacilor aparusere. Si tu cu ei. Nu te gandeai atunci la timp. Defapt nici macar nu stiai ce este acela timpul.
Un mare filosof zicea despre timp ca el este "o notiune cu mii de infatisari care ne omoara... incetul cu incetul... fara sa ne dam seama ca defapt suntem trecuti de timp".
Dar tu nu cunosteai nici acest filosof.
Cate erau lucrurile pe care tu le stiai? Acum ai putea sa zici ca nu stiai nimic.

Eu te contrazic si iti spun ca stiai regula de baza: sa iubesti. Adica ceea ce este cel mai important.


Ai crescut. Acum CREZI ca stii regulile. Defapt ceea ce tu crezi ca ai acum in cap nu sunt regulile tale. Tu acum ai in cap ceea ce vor altii sa ai. Adica nimic. Duci lipsa de reguli! Ai uitat ca atunci cand te-ai nascut ai stiut sa iubesti. Iti iubeai mama, in cea mai pura forma o iubeai. Acum crezi ca nu o mai iubesti. Pentru ca nu iti da bani.
Iubeai aerul. Pentru ca puteai sa respiri. Acum urasi aerul pentru ca tu crezi ca este poluat si crezi ca iti face rau.
Iubeai pe oricine din jurul tau. Pentru ca te alintau si se jucau cu tine. Acum ii urasti pe ceilalti pentru ca te injura cand le tai calea cu masina si pentru ca scuipa pe strada. Ii urasti pentru ca vorbesc urat de fata cu tine si te fac si pe tine sa te asemeni cu ei. Ii urasti pentru ca ei nu stiu sa iubeasa asa cum tu crezi ca stii sa iubesti.
Acum exista in lume doua tipuri de iubire: iubirea pe care o vor altii. Si neiubirea.
Eu traiesc neiubirea. Pentru ca nimeni nu o mai are. Este diferita de ceea ce cred oamenii ca este iubirea. Mi-as dori ca toti sa o traiasca. Dar va este frica ca va veti diferentia de ceilalti. Si daca veti trai cu frica veti avea complexe. Si daca veti avea complexe nu veti mai fi siguri pe voi. Si apoi veti scapa farfuria atunci cand vreti sa o spalati. Si va veti da seama....

Ai uitat acea regula de baza: iubirea pura, neconditionata.

Drum bun prietene....in cautarea propriilor reguli.

Oamenii viitorului...oamenii din vis...

"...Atunci oamenii ar incepe sa iubeasca cu o dragoste fara margini pamantul si viata, si pe masura ce si-ar da seama cat de trecatoare si limitata e viata lor, ar iubi-o cu totul altfel decat inainte.Ei ar incepe sa observe natura si ar descoperi fenomene si taine pe care inainte nici nu le banuiau, fiindca atunci ar privi natura cu alti ochi, asa cum isi priveste un indragostit iubita. Dimineata, de cum s-ar trezi, s-ar grabi sa se imbratiseze unii pe altii, ar cauta sa-si arate cat mai multa dragoste, fiindca si-ar da seama ca zilele sunt scurte si ca asta e tot ce le ramane. Ar munci unii pentru altii si fiecare ar imparti tuturor ceea ce a agonisit, fiindca numai pe aceasta cale si-ar gasi fericirea. Fiecare copil ar sti si ar simti ca fiecare om de pe pamant ii este un parinte. << Chiar daca maine mi-ar veni sfarsitul, s-ar gandi orice om privind asfintitul, nu-mi pasa ca mor, fiindca dupa mine raman ei toti, iar dupa ei vor urma copiii lor >>. Si gandul acesta, ca dupa tine raman ceilalti si ca vor continua sa se iubeasca si sa se ajute unii pe altii, ar inlocui speranta unei regasiri intr-o viata viitoare. Oamenii s-ar grabi SA SE IUBEASCA pentru a inabusi marea tristete din sufletul lor. Fiecare ar fi mandru si curajos cand ar fi vorba de el, dar grijuliu si precaut cand ar fi vorba de ceilalti, fiecare ar tremura pentru fericirea tuturor. Oamenii ar deveni duiosi unul fata de altii, fara sa se rusineze de duiosia lor, ca acum, si s-a alinta unii pe altii ca niste copii. Cand s-ar intalni, s-ar uita cu adanca simpatie si intelegere unii in ochii altora si privirile lor ar fi patrunse de dragoste..."
F.M. Dostoievski - Adolescentul(Capitolul al saptelea-III)

Asculta doar....

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Apasa play.
Nimic mai mult.
Asculta, traieste. Inchide ochii. Lasa-ti treaba pe care o faci acum numai 4:52min. Si-apoi poate iti va fi mai bine.
Nu e greu. Incearca.
Sa nu-ti fie frica sa dai mai tare, chiar daca aud si colegii de birou, sau vecinii, sau parintii. Nu se vor supara.

Asculta doar, traieste doar, simte doar...Si lasa-i si pe ceilalti sa faca asta.

Te rog, spune-mi la ce te gandesti, sau ce simti. Si daca ai/stii melodii bune pentru tine, anunta-ma si poate le voi pune aici.

Nu cititi!

Acesta nu este un blog de citit.
Va rog sa nu-l cititi!
As incerca sa va oblig sa faceti asta, dar nu prea am cum. Nu-mi sta in putere si nici in fire.
As incerca sa va implor, dar nici asta nu-mi sta in fire, ba mai mult voi ati crede ca eu incerc sa va atrag astfel. Daca ganditi asa, gresiti!
Eu nu incerc sa aplic psihologie inversa sau alte lucruri care imi depasesc deocamdata simturile si facultatile; cu toate ca pare tentant.

Repet: Acesta nu este un blog de citit.
Toti cei care au de gand sa citeasca ce-i continutul acestui site blog, sunt rugati respectuos sa iasa frumos de aici, si sa traga usa dupa ei.
Iar cei care au avut nenorocul sa citeasca ceea ce s-a pictat aici, sunt rugati, mai respectuos, sa uite ca au citit si ceea ce au citit.

Revenind la idee: Nu cititi acest blog, ci simtiti-l.
La fel cum acest blog NU a fost scris, ci doar trait, gandit si simtit, la fel va rog pe voi, sa nu incercati sa cititi. Nu va va ajuta la nimic. Nu ca ceea ce simt eu ar ajuta toti oamenii, dar unii, care au invatat sa citeasca, vor fi privati de acele ganduri si sentimente importante.
Doar cei care nu au citit au inteles ceva. Doar cei care nu vor citi, vor trai ceva. Doar cei care vor simti, se vor schimba.
NU MAI CITITI!
TRAITI, SIMTITI, IUBITI!