Incep cu reclama: http://www.sindromdown.ro
Continui cu o invitatie: http://www.sindromdown.ro/Noutati/Eveniment-la-Teatrul-Nottara-din-Bucuresti.html
In timp ce cititi...va recomand sa ascultati asta...
Ai vazut pe strada copii, sau OAMENI, care sa vi se para ca sunt ciudati? Persoane care vi se pare ca "seamana toti cu Gingis Han"? Ei bine, daca va ganditi la oamenii pe care eu incerc sa vi-i descriu, dar nu stiti care e problema cu ei, va voi spune eu. Sufera de sindromul Down. Au un singur minus pe langa cele foarte multe plusuri pe care le detin. Ei nu se dezvolta ca o persoana obisnuita. Unii ii numesc retardati. Altii, persoane cu dizabilitati. Sau tot felul de alte nume.
Eu le voi spune oameni speciali. De ce sunt speciali?
Gura mea nu poate explica cum traieste un astfel de copil, degetele mele nu pot scrie ce simt, ce fac, si cat de importanti sunt acesti oameni! Ei inseamna mult. Foarte mult.
Daca ma credeti, si daca va doriti sa intelegeti ceea ce eu nu pot sa va transmit, nici macar daca imi dau toata silinta si imaginatia, atunci grabiti-va sa mergeti la teatru. Nottara. "Copilul din spatele ochilor" Cu Gabriela Popescu.
"Merita" e putin spun.
E obligatoriu de vazut, ascultat, simtit, pentru un om, cu inima. Si cu cap.
luni, decembrie 17, 2007
luni, decembrie 10, 2007
Paradoxul vremurilor noastre - Octavian Paler
Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri
mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi,
dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe
accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai
putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa
medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si
pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul,dar nu si
prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor
rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior. Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,pentru
ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti
acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi,
dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe
accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai
putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa
medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa
facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si
pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul,dar nu si
prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor
rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior. Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,pentru
ca nu vor fi langa tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti
acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
miercuri, decembrie 05, 2007
Amintiri....
Inchide ochii...
Trage adanc aer in piept...
Iti mai aduci aminte?Erai mic, tare mic. Atat de mic incat piciorul mamei tale era mai inalt decat tine. Puteai sa vorbesti, puteai sa spui ce vrei de la Mos Nicolae. Chiar daca nu stiai exact ce iti doresti, tot timpul cereai dulciuri. Si jucarii. Dar stiai ca daca Mos Nicolae iti aduce jucarii, atunci Mos Craciun nu mai stie ce sa-ti aduca. Asa ca te multumeai la inceput de decembrie cu dulciuri. Dupa ce i-ai spus mamei tale ce vrei sa-ti aduca Mosul, te apuci sa-ti faci ghetele. Un intreg ritual. Daca acum te-ai apuca din nou de el, nu ai rata niciun pas. Ghetutele tale, cu care mergeai la gradinita, erau acum mai frumoase si mai lustruite ca niciodata. Te gandeai ca nu va veni Mosul daca nu sunt stralucitoare.
6 decembrie. Dimineata. Te trezesti, dupa ce toata noaptea te-ai gandit la ce o sa primesti de la Mos Nicolae. Fugi repede la ghetute si... descoperi portocalele. Le scoti, dai si de ciocolata, si de tot ceea ce tie ti se parea mai bun. Si te apuci sa mananci. Si alergi prin toata casa sa le spui tuturor ce mosul ti-a adus tie. Dar le spui ca si lor le-a adus ceva Mosul. Alergi cu portocalele tale prin toata casa si imprastii un miros...pe care nu-l vei uita toata viata: mirosul de portocale de 6 decembrie.
Trage adanc aer in piept...
Iti mai aduci aminte?Erai mic, tare mic. Atat de mic incat piciorul mamei tale era mai inalt decat tine. Puteai sa vorbesti, puteai sa spui ce vrei de la Mos Nicolae. Chiar daca nu stiai exact ce iti doresti, tot timpul cereai dulciuri. Si jucarii. Dar stiai ca daca Mos Nicolae iti aduce jucarii, atunci Mos Craciun nu mai stie ce sa-ti aduca. Asa ca te multumeai la inceput de decembrie cu dulciuri. Dupa ce i-ai spus mamei tale ce vrei sa-ti aduca Mosul, te apuci sa-ti faci ghetele. Un intreg ritual. Daca acum te-ai apuca din nou de el, nu ai rata niciun pas. Ghetutele tale, cu care mergeai la gradinita, erau acum mai frumoase si mai lustruite ca niciodata. Te gandeai ca nu va veni Mosul daca nu sunt stralucitoare.
6 decembrie. Dimineata. Te trezesti, dupa ce toata noaptea te-ai gandit la ce o sa primesti de la Mos Nicolae. Fugi repede la ghetute si... descoperi portocalele. Le scoti, dai si de ciocolata, si de tot ceea ce tie ti se parea mai bun. Si te apuci sa mananci. Si alergi prin toata casa sa le spui tuturor ce mosul ti-a adus tie. Dar le spui ca si lor le-a adus ceva Mosul. Alergi cu portocalele tale prin toata casa si imprastii un miros...pe care nu-l vei uita toata viata: mirosul de portocale de 6 decembrie.
joi, noiembrie 29, 2007
Intamplari de Bucuresti....de azi....(3)
Batranul....e prea batran ca sa mai faca astfel de gesturi. "Pe vremea mea, se gandeste el, faceam multe astfel de lucruri. Imi era usor. Cuceream usor. Si tot timpul castigam respectul prietenilor pentru ce fac. Dar acum...acum sunt mult prea batran ca sa mai insemn ceva. Dar totusi eu am trecut peste un razboi. M-am luptat cu oameni, m-am luptat cu sentimente, m-am luptat cu ganduri, m-am luptat cu viata. Si acum, aproape de sfarsit, ce rasplata primesc? Asta e rasplata mea: palma pe care o primesc prin indiferenta tinerilor. Fata asta mica din dreapta mea, draguta de ea. Daca ar sti ce mult inseamna ea in acest autobus, al vietii...
Si doamna, doamna asta care sta in fata mea, dreapta ca o statuie, cate a indurat la viata ei... Daca ea ar putea sa stie ca sentimentele mele, de mos, sunt mai tinere decat orice ghiocel, ce simplu mi-ar fii. Dar eu nici macar nu am siguranta ca ma mai pot ridica de pe acest scaun de plastic, care nu are pic de viata in el, dar totusi ma tine cu mainile lui puternice, fix.
Atat de mult mi-as dori sa-i pot oferi acestei doamne locul meu... Atat de mult as vrea sa o pot cuceri cu fostul meu farmec. Dar azi e azi, si azi nu poate fi ieri. Si ce-a fost ieri, a ramas intiparit doar in ridurile mele, care in fiecare zi parca se inmultesc tot mai mult. Asta e batranetea. Asta e viata."
Isi ia inima in ultimii dinti, o ultima fortare si se ridica de pe scaun. Dar imediat cum s-a intaltat catre podul autobusului, ca un fier care se duce la fundul apei, el a cazut printre picioarele calatorilor. Paltonul i s-a desprins si a lasat sa cada langa el cele 3 medalii de pe pieptul lui: veteran de razboi, veteran de idei si veteran de viata.
Sfarsit!
Si doamna, doamna asta care sta in fata mea, dreapta ca o statuie, cate a indurat la viata ei... Daca ea ar putea sa stie ca sentimentele mele, de mos, sunt mai tinere decat orice ghiocel, ce simplu mi-ar fii. Dar eu nici macar nu am siguranta ca ma mai pot ridica de pe acest scaun de plastic, care nu are pic de viata in el, dar totusi ma tine cu mainile lui puternice, fix.
Atat de mult mi-as dori sa-i pot oferi acestei doamne locul meu... Atat de mult as vrea sa o pot cuceri cu fostul meu farmec. Dar azi e azi, si azi nu poate fi ieri. Si ce-a fost ieri, a ramas intiparit doar in ridurile mele, care in fiecare zi parca se inmultesc tot mai mult. Asta e batranetea. Asta e viata."
Isi ia inima in ultimii dinti, o ultima fortare si se ridica de pe scaun. Dar imediat cum s-a intaltat catre podul autobusului, ca un fier care se duce la fundul apei, el a cazut printre picioarele calatorilor. Paltonul i s-a desprins si a lasat sa cada langa el cele 3 medalii de pe pieptul lui: veteran de razboi, veteran de idei si veteran de viata.
Sfarsit!
Intamplari de Bucuresti....de azi....(2)
Batranul... Mila ma cuprinde cand imi dau seama ca defapt acei ochi albastri spalaciti plang. Plang dupa acele domnisoare vesele. Plang dupa acei oameni cu capul in pamant. Mortii. Camarazii lui de pusca. Tovarasii lui la cititul scrisorilor de dragoste, la lumina lunii acoperita de sange, in cazarma. Plang dupa acea doamna frumoasa, care scria atat de frumos despre orasul fara lumini. Au plans, iar acum sunt pregatiti sa o ia de la capat.
Nu reusesc sa deslusesc ce se intampla in mintea lui, insa imi dau seama, ca se simte, brusc, din nou tanar. Se uita la vecinii de scaun: in stanga lui sta, incercanata dupa obositoarea noapte petrecuta cu prietenii, o tanara domnisoara, roscata, cu parul sprijinit pe umeri; in dreapta, domnul cel fara-de-gest. Niciunul nu pare sa se gandeasca la ceea ce veteranul isi propune. Dar daca e prea batran pentru asta? Dar daca oamenii din jur vor incepe sa rada de el? Dar daca doamna din fata lui il va intelege gresit? Are emotii. Isi freaca mainile nervos. Se uita din nou la vecini. Iar isi freaca palmele. Se uita la doamna cu palton. Inchide ochii si...din nou isi freaca mainile. Nu reuseste sa-si adune gandurile ca sa se poata ridica. Nici fortele nu mai tin cu el. Muschii picioarelor il impiedica sa faca vreo miscare. Din nou isi freaca frenetic mainile. E din ce in ce mai tensionat. Eu imi fac griji ca nu va rezista. O ultima privire asupra vecinilor, inca o privire aruncata spre doamna din fata lui. Si in final....
Va urma...
Nu reusesc sa deslusesc ce se intampla in mintea lui, insa imi dau seama, ca se simte, brusc, din nou tanar. Se uita la vecinii de scaun: in stanga lui sta, incercanata dupa obositoarea noapte petrecuta cu prietenii, o tanara domnisoara, roscata, cu parul sprijinit pe umeri; in dreapta, domnul cel fara-de-gest. Niciunul nu pare sa se gandeasca la ceea ce veteranul isi propune. Dar daca e prea batran pentru asta? Dar daca oamenii din jur vor incepe sa rada de el? Dar daca doamna din fata lui il va intelege gresit? Are emotii. Isi freaca mainile nervos. Se uita din nou la vecini. Iar isi freaca palmele. Se uita la doamna cu palton. Inchide ochii si...din nou isi freaca mainile. Nu reuseste sa-si adune gandurile ca sa se poata ridica. Nici fortele nu mai tin cu el. Muschii picioarelor il impiedica sa faca vreo miscare. Din nou isi freaca frenetic mainile. E din ce in ce mai tensionat. Eu imi fac griji ca nu va rezista. O ultima privire asupra vecinilor, inca o privire aruncata spre doamna din fata lui. Si in final....
Va urma...
miercuri, noiembrie 28, 2007
Intamplari de Bucuresti....de azi....(1)
Bucuresti, autobusul X, dupa ora pranzului.
Nu va asteptati sa fie ceva extraordinar de ciudat, ci doar un lucru neobisnuit pentru lumea in care noi traim, lumea de astazi.
Cu castile pe urechi ma concentrez asupra masinii care sosea in statie. Ma urc, impins fiind de valul de oameni grabiti sa ajunga acasa, la ale lor treburi. Ma asez linistit pe locul meu obisnuit, in picioare, din spatele masini, langa cele trei scaune din fund, astazi(culmea) ocupat fiind doar unul. In numai cateva secunde de la observatia mea, pe celalalte doua se aseaza doi barbati. Pe cel din mijloc l-am observat si mi-a sarit in ochi primul. Batranul...
Razboiul care a trecut peste el(sau peste care a trecut el) se observa de departe si nu doar pe fata lui si printre ridurile lui, dar si pe haine. Si se simtea si in aer. Acel aer obosit pe care il simti doar daca intri intr-un anticariat vechi neaerisit de decenii. Palaria de blana, maroniu-murdar, ii acoperea un par albit de vreme, ciufulit de vant, dar lasa sa-i evadeze perciunii netunsi. Sprancenele apasau asupra ochilor albastrii spalaciti, care au vazut multe: de la oameni cu capul in nori, pana la oameni cu capul sub pamant; ochi care, in tineretea lor, au atras ca un magnet domnisoare vesele, ce-au reusit sa-si intipareasca acea bucurie tinereasca in acesti ochi, acum batrani. Pe toata fata se puteau usor observa semne ale lungii lui vieti: aici o cicatrice, dincolo un neg, mai incolo, pe frunte, riduri astupate cu amintiri. Gatul ii era sugrumat de o cravata veche cu nod minuscul, ce se chinuia sa ramana intreaga, fara a se rupe. Paltonul lung si aproape negru, ii acoperea restul hainelor, care erau in aceasi tema ca si trecutul lui. Moliile s-au saturat in timp sa se tot hraneasca din blana acestui palton asa ca au fugit de pe el inainte ca acesta sa nu mai existe. Bocancii din picioare erau aceasi de acum cateva decenii. Peria nu i-a mai atins de multa vreme, dar nici apa curata a vrunui rau, ci doar noroiul din baltoacele orasului.
La prima statie, cand usa autobusului se deschide, brusc, ochii i se lumineaza. I se pot observa in ochiii lui toate acele domnisoare cum, brusc, danseaza si se bucura. Curiozitatea imi trimite si mie privirea spre oamenii care urca in autobus pentru a vedea motivul luminarii batranului. Nu mi-am dat seama ce se intampla pana cand o doamna, cu un palton asemanator cu cel al lui, se aseaza in picioare intre mine si incaruntitul domn, cu fata intoarsa spre el. Nu stiu daca privirile li s-au intalnit, dar batranul...
VA URMA.....
Nu va asteptati sa fie ceva extraordinar de ciudat, ci doar un lucru neobisnuit pentru lumea in care noi traim, lumea de astazi.
Cu castile pe urechi ma concentrez asupra masinii care sosea in statie. Ma urc, impins fiind de valul de oameni grabiti sa ajunga acasa, la ale lor treburi. Ma asez linistit pe locul meu obisnuit, in picioare, din spatele masini, langa cele trei scaune din fund, astazi(culmea) ocupat fiind doar unul. In numai cateva secunde de la observatia mea, pe celalalte doua se aseaza doi barbati. Pe cel din mijloc l-am observat si mi-a sarit in ochi primul. Batranul...
Razboiul care a trecut peste el(sau peste care a trecut el) se observa de departe si nu doar pe fata lui si printre ridurile lui, dar si pe haine. Si se simtea si in aer. Acel aer obosit pe care il simti doar daca intri intr-un anticariat vechi neaerisit de decenii. Palaria de blana, maroniu-murdar, ii acoperea un par albit de vreme, ciufulit de vant, dar lasa sa-i evadeze perciunii netunsi. Sprancenele apasau asupra ochilor albastrii spalaciti, care au vazut multe: de la oameni cu capul in nori, pana la oameni cu capul sub pamant; ochi care, in tineretea lor, au atras ca un magnet domnisoare vesele, ce-au reusit sa-si intipareasca acea bucurie tinereasca in acesti ochi, acum batrani. Pe toata fata se puteau usor observa semne ale lungii lui vieti: aici o cicatrice, dincolo un neg, mai incolo, pe frunte, riduri astupate cu amintiri. Gatul ii era sugrumat de o cravata veche cu nod minuscul, ce se chinuia sa ramana intreaga, fara a se rupe. Paltonul lung si aproape negru, ii acoperea restul hainelor, care erau in aceasi tema ca si trecutul lui. Moliile s-au saturat in timp sa se tot hraneasca din blana acestui palton asa ca au fugit de pe el inainte ca acesta sa nu mai existe. Bocancii din picioare erau aceasi de acum cateva decenii. Peria nu i-a mai atins de multa vreme, dar nici apa curata a vrunui rau, ci doar noroiul din baltoacele orasului.
La prima statie, cand usa autobusului se deschide, brusc, ochii i se lumineaza. I se pot observa in ochiii lui toate acele domnisoare cum, brusc, danseaza si se bucura. Curiozitatea imi trimite si mie privirea spre oamenii care urca in autobus pentru a vedea motivul luminarii batranului. Nu mi-am dat seama ce se intampla pana cand o doamna, cu un palton asemanator cu cel al lui, se aseaza in picioare intre mine si incaruntitul domn, cu fata intoarsa spre el. Nu stiu daca privirile li s-au intalnit, dar batranul...
VA URMA.....
luni, noiembrie 26, 2007
Slalom....
In spiritul iernii, care aproape ca nu mai are rabdare sa ajunga pe la noi, m-am trezit BRUSC ca fac slalom. Daca va uitati in perioada asta pe EuroSport veti vedea acolo slalom adevarat...Campionatul de Super Slalom (Super G).
Dar eu....m-am trezit BRUSC facand altfel de slalom. Chiar daca imi place zapada si skiatul, slalomul pe care l-am descoprit este mai antrenant, dar poate, mai putin placut.
Il practicati in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut. Este cel mai rapid, dar uneori si cel mai dureros. Cel mai lung, dar si cel mai practicat.
ZI DE ZI, MII DE OAMENI...fac slalom printre masini, slalom printre baltoace, slalom printre gropi, slalom printre alti oameni, slalom printre copaci, slalom printre idei, slalom printre ganduri, slalom printre vise, slalom cu oameni, slalom real cu VIATA.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)