Inchide ochii...
Trage adanc aer in piept...
Iti mai aduci aminte?Erai mic, tare mic. Atat de mic incat piciorul mamei tale era mai inalt decat tine. Puteai sa vorbesti, puteai sa spui ce vrei de la Mos Nicolae. Chiar daca nu stiai exact ce iti doresti, tot timpul cereai dulciuri. Si jucarii. Dar stiai ca daca Mos Nicolae iti aduce jucarii, atunci Mos Craciun nu mai stie ce sa-ti aduca. Asa ca te multumeai la inceput de decembrie cu dulciuri. Dupa ce i-ai spus mamei tale ce vrei sa-ti aduca Mosul, te apuci sa-ti faci ghetele. Un intreg ritual. Daca acum te-ai apuca din nou de el, nu ai rata niciun pas. Ghetutele tale, cu care mergeai la gradinita, erau acum mai frumoase si mai lustruite ca niciodata. Te gandeai ca nu va veni Mosul daca nu sunt stralucitoare.
6 decembrie. Dimineata. Te trezesti, dupa ce toata noaptea te-ai gandit la ce o sa primesti de la Mos Nicolae. Fugi repede la ghetute si... descoperi portocalele. Le scoti, dai si de ciocolata, si de tot ceea ce tie ti se parea mai bun. Si te apuci sa mananci. Si alergi prin toata casa sa le spui tuturor ce mosul ti-a adus tie. Dar le spui ca si lor le-a adus ceva Mosul. Alergi cu portocalele tale prin toata casa si imprastii un miros...pe care nu-l vei uita toata viata: mirosul de portocale de 6 decembrie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
knd aveam timp sa ne dam seama de acest lucru nu observam, insa acum am dori din suflet sa putem simtii acest lucru insa am crescut iar aceste lucruri s-au pierdut. . . ai niste articole sooper chiar te ating acolo unde te doare:)
In aceste articole ai reusit sa dai viatza unor cuvinte pierdute in mizerie, tristete, frig si chiar neincredere:)sunt sooper
Iar apoi, dupa cateva zile, te apuci sa impodobesti bradul, impreuna cu familia. Incerci sa-l faci sa arate cat mai bine, si sa nu lasi nicio creanga fara glob. Apoi vine noaptea de Ajun, si nu ai somn, pentru ca te intrebi daca va veni oare Mosul si daca iti va aduce ce i-ai cerut. Incerci sa ramai treaz, poate auzi vreun zgomot si ai timp sa-l prinzi cu...cadourile in sac. Dar degeaba. Somnul te invinge intr-un final.
25 decembrie. E prima zi a Craciunului...Dis-de-dimineata, te trezesti grabit, mai devreme decat te trezesti de obicei, ca sa pleci la scoala, si cu emotii si curiozitate, te apropii de brad. Iar acolo descoperi ca...Mosul a venit, chiar daca tu ai adormit si nu l-ai auzit!
Apoi imparti cu ai tai bucuria ca Mosul ti-am adus cadouri, deci ai fost cuminte, cu toate ca, daca te uiti mai atent, observi ca ti-a lasat si un bilet...
Anonimule, cine esti tu?
O persoana. Dintr-un vis indepartat. Ma intorc in el acum.
Tu nu esti o persoana! Sau nu vrei sa fii! esti cine vrei tu sa fii atata timp cat nu spui cine esti.
Poate ca sunt doar o fantasma, o naluca, care isi doreste sa devina persoana si nu poate.
Poate intr-o zi vei afla cine sunt ori cine am fost. Sau poate nu.
Pana atunci...numai bine! Sanatate!
Cu toate ca tu nu crezi, eu sunt o persoana.
Intai de toate, pentru ca am o unicitate ireductibila, ca orice alta persoana.
Eu sunt eu, chiar daca tu nu cunosti nici sinele meu, nici persoana mea, ci doar umbra mea. Umbra care ma ajuta sa ma ascund, sa imi neg existenta in ochii tai.
Nu te cunosc, nu ma cunosti, dar imi place sa "te" citesc.
Eu te cred ca tu esti o persoana. Dar, din pacate, nu reprezinti nimic(ca persoana) pentru mine. Pentru ca unicitatea ta personala ti-o ascunzi in spatele unui cuvant:"Anonim". Asadar unicitatea ta virtuala nu este tocmai unica. Nu esti primul anonim.Arata-ti fata reala, daca vrei sa fii unica. Pe net nu esti unic.
Daca pentru tine rabdarea este mult, nu cred ca vei ajunge sa-mi cunosti vreodata fata reala.
Pacat. Pacat ca in loc sa scrii un articol nou, recent, folosindu-ti creativitatea, te multumesti sa raspunzi doar unor replici, cu aceleasi cuvinte pe care le folosesti povestind ceva. Nu mai ai rabdare, oare, ori inspiratie?
Imi place sa dezleg mici ...mistere. Tu esti unul.
Am descoperit ca esti fata. Si ca esti isteata.
Un articol nu se scrie cu creativitate. La mine nu. Se scrie din nevoie. Uneori am nevoi mari, alteori mici, alteori deloc. Uneori nevoile se transforma in...comentarii.
Dar amintirile...?
Este oare aceasta singura amintire pe care o ai? Singura care te-a marcat atat de tare, incat ai simtit NEVOIA sa o externalizezi, sa o impartasesti celorlalti?
Oare chiar nu iti amintesti, cu drag, si de alte momente, vechi sau recente, pe care sa vrei sa le "tipi" vizitatorilor tai?
Trimiteți un comentariu