Intamplari de Bucuresti....de azi....(3)

Batranul....e prea batran ca sa mai faca astfel de gesturi. "Pe vremea mea, se gandeste el, faceam multe astfel de lucruri. Imi era usor. Cuceream usor. Si tot timpul castigam respectul prietenilor pentru ce fac. Dar acum...acum sunt mult prea batran ca sa mai insemn ceva. Dar totusi eu am trecut peste un razboi. M-am luptat cu oameni, m-am luptat cu sentimente, m-am luptat cu ganduri, m-am luptat cu viata. Si acum, aproape de sfarsit, ce rasplata primesc? Asta e rasplata mea: palma pe care o primesc prin indiferenta tinerilor. Fata asta mica din dreapta mea, draguta de ea. Daca ar sti ce mult inseamna ea in acest autobus, al vietii...
Si doamna, doamna asta care sta in fata mea, dreapta ca o statuie, cate a indurat la viata ei... Daca ea ar putea sa stie ca sentimentele mele, de mos, sunt mai tinere decat orice ghiocel, ce simplu mi-ar fii. Dar eu nici macar nu am siguranta ca ma mai pot ridica de pe acest scaun de plastic, care nu are pic de viata in el, dar totusi ma tine cu mainile lui puternice, fix.

Atat de mult mi-as dori sa-i pot oferi acestei doamne locul meu... Atat de mult as vrea sa o pot cuceri cu fostul meu farmec. Dar azi e azi, si azi nu poate fi ieri. Si ce-a fost ieri, a ramas intiparit doar in ridurile mele, care in fiecare zi parca se inmultesc tot mai mult. Asta e batranetea. Asta e viata."

Isi ia inima in ultimii dinti, o ultima fortare si se ridica de pe scaun. Dar imediat cum s-a intaltat catre podul autobusului, ca un fier care se duce la fundul apei, el a cazut printre picioarele calatorilor. Paltonul i s-a desprins si a lasat sa cada langa el cele 3 medalii de pe pieptul lui: veteran de razboi, veteran de idei si veteran de viata.


Sfarsit!